Strigăt către cer

Am strigat către cer,
Dar ecoul s-a pierdut în nori tăcuți.
Am întrebat: Doamne, mă auzi?
Și vântul mi-a răspuns în șoapte reci.

Dar știu și Tu ai strigat odinioară,
Când crucea apăsa cerul pe umeri,
„Ai milă de mine, Tată,
Dar facă-se voia Ta!”

Și atunci am tăcut.
Căci am înțeles că tăcerea Ta
Nu e absență, ci lucrare adâncă,
Și lacrimile mele se prefac în rugăciune.

Acolo, în tăcerea grea,
Se naște credința
Nu din răspunsuri,
Ci din iubirea ce nu pleacă niciodată.